Campanie pentru viață

​Suntem obisnuiți cu multe lucruri negative pe care le înfaptuiesc conducătorii noștri dragi. Acest articol se referă la unul dintre puținele lucruri pozitive realizate de statul român. Concret, statul ne oferă posibilitatea de a dirija 2% din impozitul pe venit al anului trecut (pe care l-am plătit deja) către o fundație sau o asociație non-profit.

Eu spun că este cazul să profităm. Cred că suntem conștienți cu toții de modul cum sunt cheltuiți banii din impozite și taxe. De ce să nu ne asigurăm de faptul că macar 2% din impozitul plătit va fi folosit eficient și că a schimbat ceva în societatea în care traim. Fiind un site dedicat copiilor, vă vom prezenta, în cele ce urmează, o inițiativă care li se adreseaza lor, celor mai neajutorați dintre noi, o inițiativă care înseamnă speranța de a trăi pentru acești micuți. Este vorba de redirecționarea celor 2% către asociația Inima Copiilor, al cărei scop este de a ajuta copiii cu probleme medicale grave, în special pe cei cu malformații cardiace congenitale.

(mai mult…)

Citește mai mult

Școala de Teatru Q-Feel, o altfel de școală, unde jocul este la el acasă

Doina Ionescu: trainer și fondator al Școlii de Teatru Q-Feel

Scoala se teatru pentru copii   Tehnicile teatrale sunt modalități excelente pentru explorarea creativității personale și mai ales un proces prin care cursanții câștigă mai multă încredere în ei și în cei din jur. Procesul de cunoaștere personală prin teatru, ajută la sporirea expresivității, dar și la îndepărtarea barierelor de comunicare cu care ne confruntăm în viața socială. Copiii sunt cei de la care învățăm permanent ce rol au jocul și imaginația în modul în care comunicăm cu cei care ne încojoară. Lucrul cu cei mici ne motivează să aplicăm și la cursurile pentru adulți tehnici care să ajute la recăpătarea obișnuințelor noastre din copilărie: curiozitatea și curajul de a încerca lucruri noi, fascinația pentru joc și transpunerea imaginației în realizări concrete în plan personal.

   Numele „Școala”, alăturat cu Teatru și Q-Feel, are pentru noi o rezonanță aparte. Deoarece oamenii vin spre noi în căutarea unor modalități de a se dezvolta personal, învățarea și relaxarea activă sunt cuvintele care ne definesc activitatea. Cuvântul „școala” este la prima vedere un pic descurajator, dacă ne gândim la rigiditatea și comunicarea unidirecțională cu care ne-a obișnuit sistemul tradițional de învățământ. Abordarea pe care o propunem este insă una bazată pe joc, improvizație, socializare, studiu individual și de grup și până la urmă, o alternativă relaxată pentru adulți și copii de a-și ocupa creativ timpul liber.

(mai mult…)

Citește mai mult

Proiectul Zona Copiilor

Bună ziua dragi parinți și copii!

Începem un nou an cu speranță și dorința de a progresa. Proiectul Zona Copiilor, lansat în luna decembrie anului 2012, îsi continuă dezvoltarea, iar una dintre uneltele folosite va fi această pagină de blog. În cele ce urmeaza vă vom prezenta pe scurt ce dorim să realizăm și ce beneficii putem obține prin implicarea cât mai multor persoane.

Deși la prima vedere poate părea un simplu magazin online, Zona Copiilor își propune sa fie mult mai mult decat atât.

Unul dintre pilonii acestui proiect a fost ideea de a construi o comunitate în jurul copiilor, a celor pe care îi adorăm, a celor care își vor pune decisiv amprenta asupra viitorului nostru și al țarii în care trăim.

Astfel, o  zonă pe care dorim să o explorăm este aceea de informare a părinților cu privire la lucrurile care pot fi benefice copiilor și familiilor lor. Aici vom ataca subiecte precum evenimente, activități educative și sociale, spirit civic, sănătate, sport, timp liber. Dezvoltarea copiilor nostri nu trebuie neglijată cu nici un pret, iar acest proces incepe de la cele mai fragede vârste. În Zona Servicii veți găsi oferte special negociate, adresate copiilor. Vă așteptam să contribuiți cu sugestii și informații la dezvoltarea acestei zone.

(mai mult…)

Citește mai mult